Comuna Giroc este in prezent in plina dezvoltare si probabil ca in anii urmatori vom asista la schimbari majore in ceea ce priveste peisajul urban. Din pacate insa, Primaria nu are un plan de urbanism foarte bine pus la punct si este mult prea permisiv. Astfel Primaria permite construirea pe un teren de minim 300 mp. Cei cu initiativa s-au apucat de cumparat terenuri, in principal gradini, pe care le impart apoi in parcele de cate 300mp, si trag cateva case pe ele.
Din aceasta cauza in cativa ani vom avea o gramada de case ingramadite, mult stradute infundate.
Un alt efect al aceluiasi permisism urbanistic este aparitia blocurilor intre case. Cel mai trist exemplu este cel din zona de vile (sau mai bine zis fosta zona de vile) de dupa Unitatea Militara. Aici au rasarit deja 3 schelete de blocuri. Acestea, chiar daca vor fi cu doar 4 etaje, cu siguranta ca vor scadea valoarea zonei si va genera si disconfort celor care deja si-au construit case acolo. Nu este foarte placut pentru cineva care a plecat de la bloc si sa se trezeasca gard in gard cu ditamai constructia. Sa nu mai vorbim de intimitatea pierduta a celor care isi doreau sa se relaxese in curtea casei.
Pana acum, din pacate nu a existat nici un proiect major de constructie de case, precum cele din Dumbravita, Sacalaz Sau Mosnita. In Giroc si Chisoda s-a construit doar individual si foarte urat, dupa parerea mea, in ceea ce priveste aspectul si valoarea arhitecturala a noilor cladiri.
In giroc de construieste haotic
Labels: editoriale
Istorie
Localitatea Giroc a fost pentru prima dată atestată documentar la 1371. Totuşi, pe teritoriul comunei au fost descoperite urme arheologice care indică prezenţa umană începând cu epoca de piatră şi epoca fierului. Deasemenea au fost descoperite materiale daco-romane şi urme din neoliticul mojlociu. Tot pe teritoriul comunei a fost descoperită şi vatra unei aşezări aparţinând Culturii Cucuteni - Belegis.
În perioada de după prima atestare documentare, istoria Girocului a evoluat în ton cu evoluţia politico-economică a Banatului. La 1379 exista la Giroc un jude. În 1745 este amintit cneazul de Giroc. Locuitorii au fost pentru mult timp majoritari români ortodocşi, iobagi; terenul agricol era proprietate a Camerei Aulice de la Viena. Între 1865 - 1870 a avut loc o primă colonizare a Girocului cu familii de germani (şvabi bănăţeni) din Grabaţ, Lenauheim, Variaş. Importanţa Girocului creşte, devenind centru de plasă la 1870. În 1897 se înfiinţează aici „Banca Populară Ghiroceană” .
Între 1910 - 1912 a sosit la Giroc un nou val de colonişti germani din Niţchidorf. După unirea Banatului cu România, în 1920, denumirea oficială s-a schimbat din Gyüreg în cea română de Giroc.
Ziarul "Lumina satului"
Revista a apărut sub egida Primăriei din Giroc în anul 1993, din initiaţiva primarului din acea vreme, Ion Ilie Teodorescu, sprijinit de cîţiva intelectuali inimoşi din localitate. Din 1996 este editată la Şcoala cu clasele I-VIII a comunei noastre şi il are ca director onorific pe domnul Mircea Tonenchi, la a cărui imprimerie vede lumina tiparului. Apare cu regularitate trimestrial.
De la început până în prezent şi-a păstrat acelaşi format (A4) şi aceleaşi rubrici permanente, urmărindu-şi cu fidelitate programul anunţat în primul număr: punerea în lumină a valorilor din trecut şi din prezent, zămislite pe aceste meleaguri vechi de peste şase secole.
S-au publicat în cei 12 ani de apariţie materiale privitoare la trecutul istoric al acestei aşezări atestate de descoperirile arheologice precum şi unele referitoare la evenimente importante din existenţa acestei comunităţi în consonanţă cu istoria naţională. De asemenea, multe articole se referă la specificul limbii vorbite de localnici, la datinile şi obiceiurile din partea locului legate de momente ale vieţii si de preocupările oamenilor.
A fost evidenţiată modesta noastră contribuţie la cultura română prin creaţii literare şi ştiinţifice, opere de artă plastică, activitatea unor formaţiuni artistice, a unor artişti amatori sau profesionişti, a unor sportivi de renume, atât din Giroc cât şi din satul aparţinător, Chişoda.
În acelaşi timp în revistă sunt publicate şi materiale ce depăşesc sfera interesului local, privitoare la cultura bănăţeană, naţională şi universală, prijeluite, mai ales, de calendarul aniversărilor şi comemorărilor, fiecare număr al revistei încadrându-se, pe cât posibil, în actualitate. Nu sunt uitate nici aspecte ale realităţii imediate din viaţa cotidiană, cu luări de atitudine pe marginea acestora, precum şi numeroase sfaturi practice şi medicale folositoare cititorilor; sunt reflectate activităţile şcolare şi viaţa spirituală.
Pe lângă colaboratorii locali, revista beneficiaza de numeroase contribuţii ale unor personalităţi bine cunoscute pe plan naţional, precum Mitropolitul Nicolae Corneanu, Prof. Univ. Dr. Gheorghe I. Tohăneanu, istoricul Florin Medeleţ, ale căror nume de rezonanţă sporesc considerabil prestigiul revistei.
Fiind a doua publicaţie sătească aparută în Banat dupa Revoluţia din 1989, "Lumina satului" s-a impus în peisajul presei rurale cu vechi tradiţii în Banat, chiar dacă apare în tiraj de numai 200 exemplare, destinată fiind, în primul rând, cititorilor din Giroc şi Chişoda.
Ziarul "Dialog cu cetăţenii"
Începând cu anul 1998, sub egida Consiliului Local şi a Primăriei comunei Giroc, apare publicaţia lunară „Dialog cu cetăţenii”, ziar de informaţie publică locală, ajuns în prezent la numarul 114. În cei 9 ani de activitate, în paginile acestei publicaţii se regăsesc rubrici din diferite domenii şi anume: administrativ, juridic, economic, educaţie-învăţământ, cultural, agricol, sportiv, religios, social, medical şi sunt prezentate evenimente de actualitate locală şi de interes general.
Dacă în 1998, primele numere ale ziarului apăreau în format A4, printat şi apoi xeroxat, din octombrie 1999 ziarul cunoaşte o ascensiune notabilă, tipărindu-se la Imprimeria Mirton, în format A3 şi în două culori. Trebuie menţionat că din luna iunie 2006, datorită multitudinii de informaţii şi evenimente, a fost necesară apariţia bilunară a publicaţiei.
De asemenea, anual se tipăreşte Calendarul „Dialog cu cetăţenii” – exemplar ce se distribuie gratuit împreună cu numărul din luna decembrie.
În luna februarie 2002, cu ocazia apariţiei celui de-al 50-lea număr, a fost organizată masa rotundă cu tema „Presa din mediul rural în sprijinul dialogului din interiorul comunităţilor” la care au participat reprezentanţi ai administraţiei judeţene, reprezentanţi ai presei, primari din diferite comune ale judeţului şi cetăţeni ai comunei Giroc.
De-a lungul celor 9 ani de activitate, apariţia ziarului a fost posibilă datorită unor oameni talentaţi şi inimoşi, care au pus suflet şi pasiune în această activitate.
Ideea apariţiei acestui mod de informare a cetăţenilor, a pornit de la un om modern, de tip occidental, primarul comunei Iosif-Ionel Toma, care din ianuarie 1998 şi până în septembrie 1999 a fost şi redactorul publicaţiei, tehnoredactarea fiind asigurată de Carolina Radu.
Din octombrie 1999 colectivul de redacţie va cuprinde mai multe nume:
Director onorific: Iosif-Ionel Toma
Redactor şef: Mircea Albai – octombrie 1999 – septembrie 2004
Elena Bondoc – octombrie 2004 – februarie 2006
Marius Matei – martie – aprilie 2006
Melentina Costa – mai 2006 – prezent
Din rândul redactorilor au făcut parte: Carolina Radu, Sorin Precup, Adrian Rus, Silvana Petra Florea, Lavinia David, Valentina Mocanu, Petru Chira, Claudia Cândea, Ileana Szabo, Adela Matei, Eugen Babescu, Mircea Sturza, Valentin Dilă ş.a, unii dintre aceştia devenind nume de referinţă în presa din judeţul nostru şi din ţară.
Continuând tradiţia publicaţiilor din comuna noastră, în luna decembrie 2005 apare Almanahul ziarului „Dialog cu cetăţenii” 2006, o lucrare primită cu deosebit interes atât de locuitorii comunei cât şi de alţi cititori din judeţ, din ţară, dar şi din străinătate, ce au avut posibilitatea lecturării sale.
Almanahul a cuprins în paginile sale date importante din trecutul şi prezentul Girocului şi Chişodei, personalităţi reprezentative ale culturii locale, informaţii religioase, sportive etc.
Şi la sfârşitul anului 2006 a fost realizat Almanahul ziarului „Dialog cu cetăţenii” 2007, care aduce în faţa cititorilor informaţii, imagini şi oameni de seamă ai comunităţii noastre. Almanahul a fost tipărit în format B5, full-color, la Imprimeria Mirton şi se distribuie gratuit cetăţenilor din Giroc şi Chişoda.
Pentru aceste satisfacţii gazetăreşti trebuie să le mulţumim tuturor acelora care au fost alături de noi, în special Consiliului Local, şi care, lună de lună, au citit ziarul nostru.